Antonescu: Dacă suspendarea și referendumul nu aveau loc, în toamnă riscam să avem violențe sociale

Antonescu: Dacă suspendarea și referendumul nu aveau loc, în toamnă riscam să avem violențe sociale
Publicat: 05/08/2012, 15:04
Actualizat: 06/08/2012, 10:15

Președintele interimar Crin Antonescu a susținut, sâmbătă, că România risca să înregistreze, în toamnă, violențe sociale mai grave decât cele de la începutul anului, dacă suspendarea lui Traian Băsescu și referendumul de demitere nu ar fi avut loc în acest moment.

„Sute de mii de oameni, în fiecare seară și aproape în fiecare localitate însemnată, în ianuarie-februarie, au dat aceste semne că soluția era, atunci, alegeri anticipate și parlamentare și prezidențiale. Nu am fi ajuns aici. Acum, dacă acest referendum nu avea loc, dacă această suspendare nu avea loc, din toamnă riscam să avem chiar violențe sociale”, a spus Antonescu, într-o emisiune a Antena3.

Președintele interimar s-a adresat celor care afirmă că devalorizarea leului ar fi cauzată de referendum, întrebându-i care ar fi fost valoarea monedei naționale dacă în toamnă ar fi existat tensiuni sociale intense și violente.

„Și celor care azi pun în cârca unui procedeu democratic – referendumul – devalorizarea leului, acelora le spun: care ar fi fost valoarea leului dacă, Doamne ferește!, în toamnă asistam la reizcbucnirea unor tensiuni sociale cu altă intensitate, cu altă violență decât au fost ele în ianuarie?”, a spus Antonescu.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Alegeri parlamentare 2024: ce votăm pe 1 decembrie și care este procedura prin care se...
Vremea o ia razna de Crăciun și de Revelion în București. Temperaturi anormale de Sărbători,...
Cum arată casa în care locuiește Andreea Marin! Imagini senzaționale cu vila luxoasă: cadă în...
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
Breaking! Cine era Adelin, puștiul de 14 ani strivit în accidentul de pe DN56
Cine este și cu ce se ocupă Oana Lasconi, fiica Elenei Lasconi. Trecutul dureros al...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Ce spune presa britanică despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor: „A...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Adevărul despre Călin Georgescu. Radu Banciu a explodat: Un legionar putinist
Horoscopul lunii decembrie 2024. Mercur retrograd în Săgetător
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
VIDEO Este Jador copilul preferat al mamei sale? Artistul mai are încă trei frați! "Eu...
EXCLUSIV! Mihai Trăistariu, despre rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale: "Simt așa o trezire națională"
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe...
Mostrele extrase de pe asteroidul Ryugu, contaminate la scurt timp după ce au ajuns pe...